Saturday, June 30, 2007

Nu vreau sa mai aud de Adi Minune


Simona, femeia in casa careia Adi Minune a tras zilele trecute trei focuri de arma, spune acum ca nu vrea sa mai auda de manelist. Tanara este speriata de cele intamplate si vrea sa scape de barbatul cu care traieste de 14 ani.

Daca zilele trecute revenise la sentimente mai bune, Simona, femeia cu care traieste Adi Minune de 14 ani, ne-a marturisit ieri ca a ajuns la capatul puterii. 'Nu-l mai vreau in viata mea. Vreau sa scap de el. Nu mai suport sa traiesc langa un om incestuos, care are copii cu verisoara lui'. Simona este foarte marcata de evenimentele care s-au petrecut luni noapte in apartamentul ei din Pitesti. La fel sunt si nepotii ei, care se aflau la momentul respectiv in casa.

"Mi-e frica sa nu mi se intample ceva rau"

Simona este speriata de Adi si crede ca nu are alta arma de aparare decat credinta in Dumnezeu. 'Nu am ce sa fac, decat sa ma duc la Biserica, sa ma rog sa nu mor. Mi-e frica, pentru ca mi se poate intampla oricand ceva, un accident de masina sau cine stie ce, asa din senin', ne-a povestit Simona infricosata de omul pe care l-a iubit. 'Eu m-am indragostit de Adi pentru ceea ce a fost el acum multi ani, nu pentru ceea ce a devenit', a mai spus Simona.

Sustine ca nu si-a retras plangerea

Dupa spusele Simonei, politia inca cerceteaza cele petrecute in apartamentul din Pitesti si de aceea ea nu vrea sa povesteasca cu lux de amanunte despre seara de luni. 'Nimeni nu stie ce a fost in seara aceea acolo si daca suntem toti bine. Momentan, nu vreau sa spun mai multe pentru ca inca se cerceteaza. Cert este ca vreau sa scap de el si vreau sa intelegeti ca s-a ajuns la focuri de arma tocmai pentru ca nu mai vreau sa traiesc cu el', ne-a mai spus femeia.